Ieșirea de la Ciobotani
9 mai - „Sosirea”
E timpul să mergem în ieşire, deci am plecat toţi către gară. Glumele ne-au ţinut în formă până ne-am strâns toţi şi a venit trenul. Trenul a venit însoţit de muzica din gară şi de vocea amuzantă din fundal. Aşa a început totul.
Iată-ne în tren, plictisiţi, cu Şerban care bătea cu palmele în picior ritmul în care trenul traversa şinele, gândindu-ne la un plan malefic de ziua lui Peştisor. Cu dezamăgire însă, nu am găsit niciunul destul de malefic şi amuzant. Aşa că ne-am hotărât să începem să ne mâncăm dulciurile, care s-au terminat foarte repede pentru că, aşa cum ştie orice cercetaş, când deschizi dulciurile trebuie să le împarţi cu toată lumea.
Iată-ne, după un drum de câteva ore care a părut o veşnicie, la Ciobotani, fiind nevoiţi, ca în majoritatea ieşirilor, să mergem pe jos de la gară/haltă până la cabană. Şi pentru că Mircea are un simţ extraordinar al orientării, am facut mai mult timp până la cabană.
Am ajuns la cabană si am fost repartizaţi în cabane şi în camere şi lăsaţi să ne instalăm. Noaptea a venit destul de repede, fiind dată stingerea. Restul nu poate fi scris aici în jurnal pentru că „Ce se întamplă în ieşire, rămâne în ieşire”.
10 mai - „Ziua hike-ului”
Am fost treziţi muuuult prea devreme şi în starea de oboseală şi lene în care ne aflam, am fost nevoiţi să mergem la înviorare. Dacă nu ajungeam la timp trebuia să facem genoflexiuni sau ture de teren.
Ne-am pregătit de hike, ne-am pregătit sandviciuri şi am plecat în hike. Acesta nu a fost aşa de obositor pe cât ne aşteptam să fie. În hike ne-au fost testate abilităţile şi cunoştinţele de către mai multe personaje, cum ar fi Ghiţă Ciobanu', Iacarul Neguţătoru' şi de Benjamin - pădurarul care a fost un şoim al patriei. Să nu uităm de Crina care şi-a depus promisiunea de temerar.
Hike-ul a decurs bine şi multă lume a primit badge-uri care îi vor ajuta să treacă la etapa următoare.
Ne-am întors înapoi la cabană şi după o masă copioasă a urmat atelierul de comunicare cu Gardianul localităţii.
Cel mai mare şoc din întreaga ieşire a fost apariţia lui Cătă, însoţit de Oana şi de Moni. După ce ne-am revenit ne-am îndreptat spre focul amenajat pentru o chităreala şi voie bună. După aceea, pam! - Surpriză!. Oana a venit cu un tort şi toată lumea a cântat “La mulţi ani!” pentru Carmen, Petrişor şi desigur pentru mine, Edu.
După aceeea ne-am îndreptat spre cabane şi, cum nu există ieşire fără farse, Luca şi cu Şerban nu au avut somn şi au avut chef de farse: săracu’ Vlad a ajuns să guste din şoseta transpirată şi eu m-am trezit cu rucsacul atârnat pe balcon.
11 mai - „Plecarea”
Ne-am trezit din nou voioşi dar cam obosiţi pentru o nouă înviorare matinală.
După aceea am jucat un joc de „capture the flag” în care exploratorii alături de Vlad (care a fost cel mai extraordinar jucător din toată echipă) au ieşit învingători.
Apoi s-a produs o altă farsă, pornită de la ideea fetelor cu iniţialele M şi A (nu dau nume că se supără Ale şi Mădă) de a ne pune hainele pe coarnele decorative de cerb din cabană. În fine, ne-am făcut bagajele şi din nou cineva i-a furat sandalele lui Cătă, din nou nu dau nume. Cătă a ripostat venind cu galeata cu apă pentru a ne uda pe toti, iar unii mai norocoşi au ajuns să-l şi stropească.
După aceste întâmplări ne-am îndreptat spre gară. Când am ajuns la Deda am fost informaţi că vom fi nevoiţi să aşteptăm două ore pentru a fi schimbată locomotiva. În acele două ore nu ne-am plictisit însă, deoarece am jucat jocuri şi, din nou, toată lumea şi-a luat dulciuri pe care a fost nevoită să le împartă cu restul găştii.
Când eram aproape de momentul despărţirii, eu (Luca) şi Şerban am compus „Balada lui Cătană”, care este propria versiune a melodiei „Andrii Popa”, adaptată pentru a arăta curajul şi măiestria lui Cătălin Cătană.
Iata că a venit şi momentul despărţirii, dar nu ne-am întristat prea tare fiindcă a fost un timp fain, petrecut alături de nişte oameni faini, lucru care se va repeta cât de curând.
Sfârşit
text: Eduard Costea şi Luca Domide
fotografii: Vlad Ilioasa, Ionela Mureşan, Radu Ioaniţescu